29012015_3În scopul consolidării unui dialog constructiv şi a unui parteneriat durabil între administraţia raionului Ialoveni şi sectorului asociativ, la 29 ianuarie 2015, s-a desfăşurat întrunirea ,,Cafeneaua ONG-urilor de Tineret”, la care au participat conducerea raionului şi asociaţiile obşteşti: ,,Eco-Răzeni, ,,Alternativa”, Costeşti, ,,Imago”, Moleşti şi Asociaţia pentru Dezvoltarea Tinerilor Ruseşteni.

În debutul şedinţei, domnul Lilian POPESCU, Preşedintele Raionului Ialoveni a salutat prezenţa tinerilor lideri comunitari şi i-a îndemnat să-şi împărtăşească proiectele, realizările şi planurile de viitor, ca administraţia raionului să ia parte şi să contribuie la implementarea lor. Preşedintele a accentuat că este necesară o interacţiunea comunitară între toţi actorii sociali. În acest sens, este necesar de format mobilizatori comunitari.

Domnul Mihai BRAGA, Vicepreşedintele Raionului Ialoveni, a propus ca asemenea şedinţe să se desfăşoare trimestrial. Vicepreşedintele a reiterat că susţine proiectele de orientare vocaţională şi ghidare în carieră a persoanelor cu cerinţe speciale, care după instruire urmează a fi antrenate în muncă.

Cu mîndrie, domnul Sergiu GURĂU, Preşedinte, A. O. ,,Eco-Răzeni” a relatat că, organizaţia pe care o administrează este fondată în anul 1998, cu obiectivele prioritare de protecţie a mediului şi dezvoltare comunitară. Din anul 2008 strategia organizaţiei este de a dezvolta politicile de tineret. În anul 2009 a desfăşurat Campania ,,Primul vot pentru tinerii din r. Ialoveni”, cu alegeri locale şi constituirea Consiliului Raional de Tineret Ialoveni. Din anul 2010 implementează Programul Fondul pentru Tineri Ialoveni în parteneriat cu Consiliul Raional Ialoveni şi cu suportul Fundaţiei Est-Europene din Moldova. În anul 2015 vor fi desfăşurate Rundele a X – a şi a XI – a de Granturi Mici. Din anul 2012 implementează Proiectul ,,Integrarea socio-profesională a tinerilor cu disabilităţi”, prin care 7 tineri cu alte abilităţi sunt instruiţi şi angajaţi la cantina socială sau la serele pentru creşterea legumelor ecologice ale S.R.L. ,,Floare de cireş”, deşi există tendinţa de a atinge cifra de 15 angajaţi.

În anul 2015 A. O. ,,Eco-Răzeni” va dezvolta ,,Programul de abilitare a tinerilor cu dizabilităţi”. În acest sens, va elabora o curriculă în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova şi Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă. Astfel, îşi propune să devină un centru naţional de dezvoltare a antreprenoriatului social, care să instruiască managerii întreprinderilor sociale, ca în 2016 să fondeze o şcoală de antreprenoriat social, avînd în această direcţie în calitate de partener organizaţia suedeză SOIR Moldova.

Un alt proiect finanţat de Organizaţia Internaţională pentru Migraţie ţine de instruirea femeilor cu vîrste cuprinse între 18 – 30 ani, în domeniul antreprenoriatului şi a utilizării tehnologiilor informaţionale.

De asemenea, se implementează proiectul ,,Supravegherea de vecinătate – mecanism de asigurare a securităţii în comunitate”, în parteneriat cu Inspectoratul General de Poliţie din Moldova. În cadrul proiectului s-au creat sectare de supraveghere de vecinătate în multe raioane ale ţării şi în luna februarie 2015 se va desfăşura Forumul Sectoarelor de Supreveghere de Vecinătate din Moldova.

Astfel, bugetul organizaţiei pentru anul 2015 este de circa 2 milioane lei.

         Cu entuziasm, doamna Maria BIVOL, Preşedinte, A. O. ,,Alternativa”, Costeşti, a prezentat activitatea organizaţiei, fondată în anul 2007, în baza Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante”, Costeşti. Organizaţia are 3 angajaţi şi implementează proiecte finanţate de donatori englezi, în domeniul promovării sănătăţii sexual-reproductive a tinerilor prin diverse campanii de informare pentru tinerii social-vulnerabili. În acest domeniu, în luna iulie 2015, vor fi instruiţi medicii, asistenţii sociali, profesorii din raion, precum şi angajaţii Centrului de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante”.

Totodată, în anul 2015 se va desfăşura Campania de recrutare a tinerilor educatori de la egal la egal în localităţile raionului pentru a avea o prezenţă evidentă în cadrul Reţelei Naţionale a Educatorilor de la Egal la Egal. Întru comemorarea victimelor virusului HIV, în luna aprilie 2015, în Parcul ,,Sfatul Ţării” din or. Ialoveni, se va organiza un flash-mob. In luna octombrie se va organiza Marşul Social al Tinerilor, cu genericul: ,,Un viitor fără HIV/SIDA”, din cauză că,

pe parcursul anului 2014 s-au mai identificat 10 persoane infectate cu virusul HIV, dar şi mai multe cazuri cu alte infecţii sexual-transmisibile.

Un alt proiect întitulat ,,Ideea de solidaritate între generaţii prin intermediul programelor culturale şi instruiri despre drepturile omului”, care a fost finanțat de donatorii polonezi, iar în anul 2015 va continua proiectul, însă finanțarea va veni din partea altor donatori.

Deoarece echipa de teatru social din Costeşti este laureată a Festivalului Naţional de Teatru Social, Ediţia 2014, în octombrie 2015, raionul Ialoveni va găzdui etapa semifinală între raioane a Festivalului de Teatru Social. Dar se va organiza şi etapa de preselecţie a echipelor de teatru social din localităţile raionului Ialoveni. De menţionat că, cele mai puternice echipe vor avea posibilitatea să fie instruiţi de actori profesionişti.  De asemenea, în luna iulie 2015 vom organiza un flash-mob de Ziua Internaţională a Populaţiei.

Un proiect inovativ, finanţat de Consiliul Uniunii Europene, prin care se vor instrui vocaţional tinerii social-vulnerabili sau victime ale traficului de fiinţe umane pentru a fi reintegraţi în societate şi angajaţi prin Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă.

În cadrul unui proiect ingenios ,,Generaţia sănătoasă”, finanţat de donatorii elveţieni, se va dota cu utilaj medical şi tehnică performantă Centrul de Sănătate Prietenos Tinerilor ,,Avante”, Costeşti.

Cu persuasiune, doamna Sabina COTOROBAI, Preşedinte, Asociaţia pentru Dezvoltarea Tinerilor Ruseşteni, s-a expus asupra programelor desfăşurate de această organizaţie. Este în derulare fondarea Centrului Comunitar pentru Tineret şi Persoanele în Etate Ruseştii Noi, prin care va cultiva responsabilitatea socială şi implicarea civică, finanţat de Programul Comunitar de Dezvoltare Integrată al PNUD Moldova.

O altă iniţiativă frumoasă este organizarea Clubului Jurnaliştilor şi a Campionatului Raional de Dezbateri, mai ales că, dezbaterile sunt incluse în curricula şcolară.

În anul 2015 se va continua implementarea proiectelor: ,,Reamenajarea Parcului Ruseştii Noi”, ,,Implicarea femeilor în politică”, finanţat de Fundaţia Est-Europeană din Moldova şi ,,Grădiniţa Ruseştii Noi”, finanţat de Fundaţia Soros Moldova. Totodată, se vor desfăşura proiectele: ,,Alege conştient” şi ,,…şi cetăţeanul în primul rînd”, prin care, administraţia publică locală va deveni mai transparentă editînd un buletin informativ şi administrînd un site local de ştiri.

În Ruseştii Noi se va mai fonda un ONG ,,Cultura Tinerilor” şi va fi înfiinţată ,,Şcoala Tinerilor Tătici şi Mămici”.

Cu demnitate, domnişoara Elena CONSTANTINOV, Preşedinte, A. O. ,,Imago”, Moleşti, fondat în septembrie 2014, a subliniat că, este necesară consolidarea şi capacitarea echipei, pentru a scrie proiecte care să mobilizeze tinerii din localitate şi să cultive activismul social. La moment, se elaborează un proiect ,,Combaterea viciilor tinerilor”, prin care să sporească nivelul de cultură al tinerilor, dar şi sentimentul de siguranţă în comunitate. Totodată, se vor desfăşura acţiuni pentru integrarea socială a copiilor şi tinerilor cu cerinţe speciale.

La finele întrunirii, actorii prezenţi, au convenit să identifice tineri activi în localităţi, pentru a fi instruiţi să creeze ONG – uri, care vor atrage resurse pentru dezvoltarea comunitară.