La 18 decembrie, curent, s-a desfășurat ședința Consiliului raional Ialoveni, la care au fost prezenți 31 de consilieri. Moderator al ședinței a fost desemnat Mihai Măciucă, consilier din partea fracțiunii Partidului Democrat.

În mod tradițional, la începutul ședinței, cîțiva consilieri au fost felicitați, cu ocazia aniversărilor, de către vicepreședintele raionului, Valeriu Țurcanu.

În cadrul ședinței, au fost votate mai multe decizii importante de interes public. Una dintre deciziile importante, a fost cea cu privire la Bugetul raional pentru anul 2015, cu o valoare totală de 158 milioane 145 mii de lei, care a fost votată în unanimitate de către consilieri.

De asemenea, s-au pus la vot și alte decizii, care au fost votate de majoritatea consilierilor. Consilierii raionali au aprobat numirea în funcție de șefă a Secției raionale de economie, pentru o perioadă determinată, a Danielei Cebotari, care a câștigat concursul desfășurat în vara acestui an de comisia de specialitate din cadrul aparatului președintelui.

Totodată, consilierii au luat act de rezilierea contractului șefei spitalului raional Ialoveni, Lidia Hanganu, în legătură cu expirarea contractului de muncă de 5 ani, dar și cu atingerea vîrstei de 65 de ani. Doamna Lidia Hanganu a primit laude și aprecieri pozitive din partea conducerii raionului, datorită activității de succes desfășurate în cadrul instituției pe care a administrat-o.

Vicepreședintele raionului, Anatolie Melenciuc i-a înmînat un buchet de flori și a felicitat-o pentru profesionalism și dedicare. Președintele raionulu, Lilian Popescu, a propus consilierilor sa se ofere o primă Lidiei Hanganu în valoare de 15 000 lei.

La finalul ședinței, președintele raionului a anunțat că la ședința extraordinară din 30 decembrie, va prezenta în fața consilierilor un raport de activitate pentru anul 2014.