Astăzi, 4 septembrie, în incinta Sălii de Protocol al Consiliului raional Ialoveni, a avut loc ședința Comisiei pentru examinarea derulării lucrărilor în cadrul Parteneriatului Public-Privat, și anume, „Construcția complexului locativ cu menire socială pentru specialiști din cadrul instituțiilor bugetare, a căror fondator este Consiliul raional Ialoveni”.

La ședință a fost prezent președintele raionului, Lilian Popescu, directorul M&C Enterprises, Tudor Bivol, membrii comisiei, precum și persoanele care au investit în complexul locativ sus-menționat. În cadrul întrunirii, președintele raionului a informat participanții despre necesitatea conservării construcției. De asemenea, un subiect important pe ordinea de zi, a fost examinarea setului de documente, ce definesc statutul de „investitor privat de bună credință”, a cetățenilor care au investit în construcția blocului din orașul Ialoveni, str. Basarabia.

În urma discuțiilor, s-a decis ca pînă la 19 septembrie 2014, investitorii privați „De bună credință” vor prezenta toate actele necesare, ce dovedesc achitarea, pentru a fi posibilă încheierea unui Acord Adițional de reziliere între Consiliul raional și „M&C Enterprises”.