</p>

scumpiri1Majorarea preţurilor la medicamente ar putea fi urmată de scumpirea curentului, carburanţilor şi produselor alimentare. De această părere sunt unii experţi economici, care spun că, odată cu embargoul impus de Federaţia Rusă asupra vinurilor, Banca Natională care cumpăra valută pentru a-i favoriza pe exportatori, trebuia să înceteze aceste operaţiuni. Şi pentru că nu s-a întâmplat, ne-am pomenit în situaţia în care exportatorii înregistrează profituri, iar populaţia strânge din nou cureaua.

Deşi scumpirea medicamentelor a fost abia anunţată, valul de nemulţumiri din partea oamenilor nu a întârziat să apară. Cele mai indignate sunt persoanele în vârstă. Oamenii sunt revoltaţi că salariile şi pensiile sunt mici şi spun că nu le vor ajunge bani nici de pâine.

Experţii mai spun că majorarea preţurilor la medicamente nu este doar consecinţa devalorizării leului, dar ţine şi de modul în care este gestionat domeniul sănătăţii.

Precizăm că pe 4 octombrie, Ministerul Sănătăţii a emis un ordin de scumpire a medicamentelor cu 0,88 la sută. Oficialii de la Sănătate îşi justifică decizia prin faptul că s-a depreciat valuta naţională în raport cu principalele monede de referinţă. Ordinul Ministerului se bazează pe o hotărâre de Guvern, care prevede că preţul de producător aprobat în lei poate fi revizuit atunci când cursul monedei unice europene sau al dolarului s-a modificat cu mai mult de cinci la sută, de la stabilirea celor mai recente costuri.
SURSA: JurnalTV