Proiectul primei „Case de ambalare” din Republica Moldova a demarat prin semnarea la 28 mai la Primăria Costeşti, a unui Acord de Parteneriat dintre Ministerul Agriculturii, Agenţia de Dezvoltare Regională Centru şi Primăriile din satele Costeşti şi Bardar.

Construcţia „Casei de ambalare” a fost iniţiată de un grup de producători agricoli din partea locului, specializaţi în producerea strugurilor de masă. Suma totală pentru implementarea proiectului este de peste 20 de milioane de lei, din care aproape 15 milioane sunt din FNDR, iar peste 5 mln. de lei este contribuția unui grup de producători locali.

„Este un început de bun augur, a specificat la ceremonia de semnare a documentului, Ministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vasile Bumacov. Ministerul susţine asocierea fermierilor şi promovează insistent ideea conlucrării producătorilor, însă, cu părere de rău, deocamdată cooperarea agricultorilor lasă de dorit. Din această cauză mai dificil decurge şi demararea proiectelor de fondare a întreprinderilor de procesare mai de proporţii, atât de necesare sectorului agrar. Exemplul producătorilor din Costeşti este unul bun de urmat”, a conchis Vasile Bumacov, exprimându-şi siguranţa că într-un viitor apropiat, mai mulţi agricultori vor prelua exemplul costeştenilor şi se vor asocia în domeniile de interes comun.

Sursa: Ialovenionline.md