NATO se teme că Rusia ar putea trimite trupe în Ucraina, sub pretextul de menținere a păcii sau misiuni umanitare. A declarat miercuri purtătorul de cuvânt al NATO, Oana Lungescu transmite Zn.ua citând Reuters.

„Noi nu vrem să credem în asta , dar putem vedea că ruşii o vor  face  și acesta este un motiv serios de îngrijorare. Rusia are aproximativ 20.000 de soldați echipaţi în apropiere de granița de est cu Ucraina, „- a declarat ea.

Potrivit press-secretarului  NATO, alianța este  îngrijorată de faptul că Moscova ar putea folosi o misiune umanitară sau de menținere a păcii ca o scuza pentru a trimite trupe în estul Ucrainei.”

Capacitatea de prezența militară rusă la frontiera, subminează încercările de soluționare a conflictului prin mijloace diplomatice”, a declarat organizația.

Ministerul de Externe ucrainean declară că aceasta este cinic, deoarece Rusia continuă să destabilizeze situația din Ucraina şi susține pe deplin actele criminale ale teroriștilor și de aceasta poartă întreaga responsabilitate pentru problemele umanitare în regiunile Donețk și Lugansk.”