Luni, 20 octombrie, în raionul Ialoveni a fost lansată Săptămîna Națională a Voluntariatului de către voluntarii Asociației Obștești Compasiune și  CSPT Avante.

Activitatea a avut scopul de a dona 10 pachete alimentare pentru bătrînii vulnerabili,  singuri și bolnavi din satul Costești. Pachetul conține cele mai importante alimente și produse igienice de care necesită o familie, și au fost procurate de către Elda Hiller din Elveția, colega organizației Compasiune, care de 6 ani, este alături de bătrînii din raionul Ialoveni prin donații și servicii de caritate.

Astfel, voluntarii au dus la domiciliu pachetul, au vorbit cu fiecare bătrîn, i-au felicitat cu ziua persoanelor în etate care a fost în luna octombrie, au ascultat sfaturile și povețele lor, avînd și ocazia să o întîlnească pe cea mai în etate femeie din satul Costești, care are 92 de ani.

Beneficiarii au mulțumit pînă la lacrimi voluntarilor și donatorilor pentru suportul primit și pentru că nu au uitat toți de ei.

Săptămîna Națională a Voluntariatului în raionul Ialoveni continuă cu seminare, ore informative, acțiuni de salubrizare, donații, ș.a. Daca dorești să te implici și tu , vezi AO_Alternativa_Ialoveni_Calendar de activitati raional SNV 2014 (1) (Автосохраненный) și te poți alătura!