La 5 februarie 2015, în cadrul Consiliului raional Ialoveni, s-a desfășurat întrunirea raională cu primarii localităților raionului, iniţiată la solicitarea preşedintelui raionului, Lilian Popescu.

În cadrul şedinţei, s-au discutat subiecte ce ţin de crearea Asociației raionale de Management a Deșeurilor, situația actuală a Proiectului pilot PGAAS, crearea serviciilor de salubritate la nivel de raion, implementarea Proiectului „Drumul Vinului” ş.a

Prezentă la activitate, Svetlana Bolocan, şef Direcţie Prevenirea Poluării şi Managementul Deşeurilor a făcut o prezentare generală şi detaliată a formării Asociaţiilor de management a deşeurilor la nivel regional, totodată, oferind ca exemplu practica Asociaţiilor Nord şi Sud, care au fost create în scopul managementului deşeurilor. Preşedintele raionului a menţionat că aceasta este o practică bună, care ar putea fi implementată cu succes şi în raionul Ialoveni.Conform spuselor dumnealui aceasta ar fi o soluţie pentru problema gestionării deşeurilor.

În acelaşi context, preşedintele raionului, Lilian Popescu le-a propus primarilor să adere în calitate de membri a Asociaţiei „Drumul vinului”, pentru continuarea cu succes a Proiectului „Drumul vinului”, demarat în toamna anului 2014.

De asemenea, atît primarii, cît şi a dministraţia raionului au solicitat informarea în timp util a primăriilor raionului despre eraorile comise în actele de transfer bancar, depistate la înregistrare de către TT Ialoveni, schimbarea sistematică a datelor de utilizator, în cadrul Sistemului Electronic de Management al Documentelor şi prezentarea subiectelor vizitelor de lucru al BCIS Ialoveni.