Locuitorii din Răzeni i-au spus Premierului Iurie Leancă despre faptul că și-ar dori un scuar într-o zonă care a fost inundată în urmă cu doi ani. Autoritățile locale au elaborat deja un proiect și au reușit să obțină o jumătate din suma necesară – un milion de lei – pentru amenajarea grădinii publice. La rândul său, Iurie Leancă a menționat că inițiativa va avea sprijinul Guvernului și vor fi identificate surse de finanțare pentru realizarea proiectului.

La Răzeni, șeful Executivului a mai discutat cu locuitorii și a vizitat Centrul de sănătate, care acum se află în reconstrucție. Centrul urmează să fie dat în exploatare în luna octombrie, când va fi procurat și instalat mobilierul și echipamentul medical. Aici vor lucra opt medici şi 21 de asistente, care vor deservi mai bine de 15 mii de oameni. Lucrările de reabilitare a instituției au costat mai bine de trei milioane de lei. Centrul are în dotare un automobil pentru chemările de urgenţă.

Tot vineri, 19 septembrie, Premierul Iurie Leancă a vizitat satul Zâmbreni, în care se construiește un drum ce va conecta cinci localități – Zâmbreni, Horăști, Cigârleni, Cărbuna și Răzeni – la centrul raional și, respectiv, la capitală. Locuitorii s-au arătat mulțumiți că vor avea un drum modern.

Premierul a menționat că reabilitarea drumurilor intravilane este o prioritate a Guvernului. Pentru construcţia acestui traseu, cu o lungime de aproape cinci kilometri, au fost oferiţi 300 de mii de lei din Fondul Rutier, iar alte 250 de mii au fost alocate de Consiliul raional.

Sursa: IALOVENIONLINE