În cadrul Sărbătorii Naţionale „Limba Noastră cea Română” la Casa de Cultură din Ialoveni s-a organizat ediţia a IV –a a Festivalului Naţional al Cărţii şi Lecturii, consacrat poetului Dumitru Matcovschi şi anul Aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Oaspeţi la sărbătoare au fost: Ramona Mocanu, director al Muzeului „Ştefan cel Mare” din Vaslui, România; administraţia oraşului, raionului, poieţi, profesori, elevi, cititori. Au fost organizate un şir de expoziţii de carte: „Limba maternă – floare eternă”, „Dumitru Matcovschi – Poetul, omul, Simbolul”; „Personalităţi Ialovenene”; „Lecturi pentru timpul liber”, expoziţia de pictură a elevilor Şcolii de Artă din Ialoveni cu genericul „Culori ce încearcă să cuvînte” precum şi vernisarea expoziţiei de artizanat „Tezaur naţional – Elena Muntean” , meşter popular din satul Ulmu.

În cadrul Festivalului au fost anunţate mai multe concursuri. În urma jurizării s-au făcut şi unele totaluri. Dnul Lilian Popescu, Preşedintele Raionului, a înmânat premii către:

„Cel mai bun cititor” :

  • Chiron Valeria, cl. II –a, Şcoala primară „Ion Creangă”,
  • Gîndea Alexandra, cl.V-a, Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă”,
  • Cebotari Maia, cl. XI –a, Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă” ,

„Cea mai bună familie cititoare”

  • familia Vasiliţa Raisa şi Ruslan împreună cu fii lor Maxim şi Ruslan.

În omagiul poetului Dumitru Matcovschi, au prezentat în scenă copii de la grădiniţa „Licurici”, urmaţi de colectivul teatral „Incognito” care au prezentat secvenţe din opera „Pomul vieţii”.

Poetul, publicistul, ziaristul Nicolae Roşiorul a prezentat noua sa carte „Celebra uitare” şi poeta Lidia Grosu, autoare a zeci de volume, ne-a prezentat noul volum „Lumina golului”.

În scenă au fost evoluat interpreţii de muzică uşoară: Nicoleta Cotorobai, Alexandrina Neghin, Anatol Cheaburu, cu noua sa piesă „Nemuritoarea limbă română” precum şi orchestra „Muguraşii” de la Şcoala de Arte Ialoveni cu un spectacol muzical.

De asemeni participanţii la activitate au fost surprinşi de Tombola „Cine ştie câştigă” organizată de Biblioteca publică orăşenească „Petre Ştefănucă” , de la care au primit în dar diferite cadouri.