La 25 noiembrie, curent, în incinta Consiliului raional Ialoveni, s-a desfăşurat Conferinţa raională „Educaţia Incluzivă în raionul Ialoveni: provocări, rezultate şi perspective”. În cadrul evenimentului, au fost prezentate rezultatele şi realizările raionului Ialoveni, din ultimii ani, în domeniul Educaţie Incluzive.

La activitate au participat reprezentanţi ai Direcţiei Învăţămînt Ialoveni, Direcţiei Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, membri ai administraţiei publice raionale şi locale, manageri ai instituţiilor de învăţămînt, responsabilii de Educaţia Incluzivă din raioanele republicii, precum şi partenerii care au contribuit la implementarea Educaţie Incluzive în raion.

Lucrările Conferinţei au fost deschise de Ion Busuioc, şeful Direcţie Învăţămît Ialoveni, care a vorbit despre rezultatele pilotării Educaţiei Incluzive şi acţiunile de perspectivă în acest domeniu.

Conform spuselor dumnealui, din anul 2010 pînă în anul 2014 procesul de incluziune a evoluat semnificativ, de la 7 copii incluşi în anul 2010 pînă la 392 copii cu CES aflaţi în evidenţă la momentul actual.

Prezent la eveniment, Anatolie Melenciuc, suplinitor al atribuţiilor preşedintelui a vorbit pentru cei prezenţi despre Strategiile raionale de dezvoltare a Educaţie Incluzive, priorităţi şi perspective de viitor.

„Educaţia incluzivă a apărut din nevoia de schimbare a atitudinilor şi mentalităţilor. Incluziunea se constituie tot mai mult ca fiind cea mai potrivită abordare pentru înţelegerea şi satisfacerea nevoilor de învăţare a tuturor copiilor în şcolile publice, cît mai aproape de casa fiecăruia, de grupul din care fac parte. Copiii cărora le refuzăm astăzi dreptul la educaţie vor deveni adulţii analfabeţi de mîine.”, a menţionat Anatolie Melenciuc.

Cu prezentări şi subiecte relevante în cadrul evenimentului, Galina Bulat, manager de proiect, Fundaţia LUMOS, Maria Tîrgoală, şef Direcţie Asistenţă Socială şi Protecţie a Familiei, Valeriu Racu, şef Direcţie Finanţe, Mihai Catan, primar de Moleşti, preşedintele Asociaţiei Primarilor din raion şi Vera Balan, director Liceul Teoretic „Petre Ştefănucă”, Ialoveni.

Participanţii au vorbit despre aspectele de bune practici în Implementarea Educaţiei incluzive în instituţiile de învăţămînt, cooperarea intersectorială în realizarea serviciilor sociale pentru copii cu CES, stabilirea parteneriatelor pentru asigurarea incluziunii ş.a

În final, Tatiana Grîneţ, şef adjuct Direcţia Învăţămînt, responsabil de Educaţia Incluzivă a prezentat o rezoluţie a Conferinţei, care a fost votată unanim de către participanţi.

Conferinţa raională a fost organizată de Direcţia Învăţămînt Ialoveni în parteneriat cu Fundaţia LUMOS.

Vă inform că în raionul Ialoveni îşi desfăşoară activitatea 14 centre de Resurse, în trei instituţii din raion sunt amenajate spaţii speciale, iar cei 381 de copii evaluaţi cu CES sunt asistaţi de 26 unităţi de cadre didactice de sprijin.

Pentru anul 2014 au fost alocaţi 1, 708 mln lei pentru dezvoltarea Educaţie Incluzive în raion.