La 24 iulie 2014, preşedintele raionului, Lilian Popescu, a condus şedinţa Comisiei Situaţii Excepţionale a raionului, unde au fost discutate aspecte şi realităţi din unele localităţi ale raionului, în baza demersurilor, petiţiilor și solicitărilor parventie din teritoriu .
În cadrul şedinţei, administraţia raionului a fost informată despre situația din raion de către conducătorii Serviciilor Publice Deconcentrate și Descentralizate.
În urma dezbaterilor s-a convenit: 
Secţia Situaţii Excepţionale în colaborare cu  Inspectoratul Ecologic  va organiza controale la toate lanurile, terenurile şi locurile supuse recoltării, privind respectarea măsurilor de prevenire a incendiilor.
Se recomandă agenţilor economici să organizeze instruirea tuturor cetăţenilor implicaţ în campania de recoltare la capitolul „Apărarea împotriva incendiilor”.
Inspectoratul Ecologic Ialoveni va asigura supravegherea privind ne/blocarea rîului Botna cu luarea măsurilor ce li se impun.
Va fi efectuată o adresare către Agenţia Relaţii Funciare şi Cadastru de a finaliza construcţia dambei în sectorul Şugubaţa comuna Zîmbreni pentru a evita pericolul inundaţiei în timpul ploilor abundente.
Va fi efectuată o adresare către  Î.C.S. Union Fenosa de a elibera condiţiile tehnice pentru reamplasarea traseului LEA-10 kV de pe strada Alexandru Cristea oraşul Ialoveni. 
O atenție deosebită s-a atras şi asupra situației actuale privind respectarea condițiilor de activitate, în sezonul estival, a locurilor de agrement public/privat și a bazinelor acvatice din localitățile raionului.