Pe 5 septembrie s-a desfășurat prima lecție de pictură în cadrul proiectului Art Club. Peste 20 de copii s-au întâlnit într-o noua sală special amenajată pentru ași începe activitatea în cadrul cercului de pictură.

Copii au fost informați despre crearea acestui cerc la careul de întâi septembrie, când s-a și dat startul proiectului. Selectarea participanților s-a făcut conform unor criterii: copii din familii social vulnerabile, copii fără un părinte, copii din alte localităţi dar care studiază în liceu, copii a cărui hobby este arta etc.
„La prima oră de pictură copii au învățat tehnica quilling. Această tehnică presupune folosirea unei benzi de hârtie, care trebuie rulată în diferite forme şi lipite împreună, duce la formarea diferitor modele decorative.” ne-a spus Galina Darie – profesoara de arte din liceu.

Proiectul are drept scop implicarea tinerilor în activități extrașcolare care va spori încrederea și siguranța în propriile capacități. De asemenea va oferi posibilitatea fiecărui copil de a se evidenţia prin capacităţile sale creatoare, distrugând stereotipurile şi orice tip de discriminare. Printre obiectivele proiectului sunt: crearea unei rețele de tineri „artiști; realizarea a 100 de lucrări artistice ale copiilor; realizarea filmulețelor video (scurt metraj) și a 1.000 de poze pe perioada proiectului.

Activitatea face parte din programul proiectului „Tineri abilitaţi”, implementat de asociaţia poloneză „Małopolskie Towarzystwo Oświatowe”, în parteneriat cu A.O. „Indigo”, A.O. „Centrul pentru Comunicare Internaţională şi Drepturile Omului” și finanțat de către „Solidarity Fund” din Polonia.

Sursa: Ialovenionline