Peste 1.200 de tone de deşeuri de pesticide din 15 raioane ale ţării vor fi transportate în Polonia pentru a fi nimicite. Deşeurile strânse la depozitul de pesticide din satul Dănceni, din Ialoveni, au fost puse în containere speciale. Potrivit responsabililor, peste o lună moldovenii vor scăpa de această otravă.  

Deşeurile vor ajunge în Polonia cu mai multe autocamioane, iar cei care vor supraveghea transportul sunt militarii Armatei Naţionale. Aceasta este etapa finală a unui proiect internaţional susţinut de către Alianţa Nord-Atlantică şi alte 10 state. Investiţia este de aproape un milion de euro, iar Moldova a contribuit cu suma de peste 300 de mii de euro. Odată cu nimicirea lotului de peste 1.200 de tone, problema deşeurilor de pesticide nu va fi nici pe departe rezolvată. Şi asta pentru că în ţară vor rămâne alte 6 mii de tone. Ministrul Apărării, Vitalie Marinuţa, a promis că acestea vor putea fi nimicite în cadrul unui alt proiect susţinut de NATO, dar deocamdată nu se ştie când se va întâmpla asta.  

sursa JURNALTV