Notă: Orice asemănare cu situații reale este pur întâmplătoare. Villariba nu înseamnă Ruseștii Noi, Cireșele nu înseamnă portocale, iar Giornalles nu sunt cei de la JurnalTV. Totul este absolut întâmplător.

Sătenii din Villariba au o tradiție în ce privește creșterea portocalelor. Spre deosebire de vecinii lor din Villabajo, la ei e un fel de religie. Portocalele sunt o parte din viața lor și așa a fost dintotdeauna. Asta le-a creat o identitate în regiune.

Înr-un an, primarul acestora, Juanfranco Chercheres a încercat să aducă ceva inedit.  A organizat în premieră un festival al portocalelor. Portocalele în stare naturală dar și sucul acesora, precum și alte mâncăruri bazate pe portocale au fost expuse în cadrul unui festival, care a ieșit așa cum a ieșit, de bine, de rău.

La organizarea celei de-a doua ediții, a apărut un interes din partea unui ziar național, ziarul Giornalles. Părea că festivalul de această dată va avea o intensitate mult mai mare decât anul precedent. Multe lucruri erau stabilite, până când cei de la ziar au aflat că primarul Juanfranco Chercheres era dintr-un partid care nu era susținut în paginile ziarului. Colaborarea a fost oprită imediat.

Dar festivalul celor din Villariba a fost organizat. Așa cum s-a putut anul trecut. De data aceasta au avut mediatizare destul de bună de la mai multe ziare naționale.

Iar după o săptămână, ziarul Giornalles organizează și ei un festival al portocalelor.

Ștefan Grigorița